* Snowflakes *

snocoffee

*-EN-*

          As I opened my eyes this morning and covered my cold nose with the blanket, rubbing my icy feet together, I realized how cold is our bedroom. I lifted my shoulders from my pillow and pulled the other blanket on us. After a few moments of relishing the warmness of the bed, I reached to the window and pulled the curtains up. I had a big smile on my face as I was watching the snowflakes outside, throwing a party with the dress code “ all white”, of course, dancing in the air, piling up on the hands of the trees, covering the roofs of the houses and getting all the surroundings white and frosty. “Snow is here!”, I yelled while I quickly put my fluffy socks on and headed to the kitchen, where there is always some black tea on the stove eye ready for us. I prepared my tea, added creamy white milk and a bit of sugar. 

          As I was enjoying the milk tea, I watched in silence how snowflakes are covering everything in white and went back in the times when I was a child. It seems like it was yesterday when my siblings and I were running around the house yelling “Snow is here! Snow is here!” waking up my dad early in the morning. My mom would give us her warm look while getting the breakfast ready, and watching how happiness draws a big smile on our faces while the outside show gets all our attention. “Breakfast is ready!”, I hear my mother shouting. The smell of scrambled eggs, fresh cheese from the countryside and the warm baked bread would drive our noses crazy as each of us took his own seat at the table. While our stomachs were getting filled with all this delicious food prepared with love, my dad shows up, grumpy usually, he is not a morning person. “ Snow is here!” we cheered him up, he smiles back at us while taking a seat at the table. As he started having his hot coffee served in one of those small arabic cups with oriental designs, he asked us “ Do you want to build a snowman today?”, a question that would always start a beautiful chaos in our house. “Where are my winter socks?” shouts my sister, “Mumm where did you put my gloves from last year?” I say, “ There are in the lower drawer on the right!”, I hear my mother. Most of the winters, snow would surprise us, dressing up for the “snowman” event was like doing an inventory for a small clothing store. Clothes were everywhere, one of us looking for her wintery socks, the other looking for their fluffy red sweater.“ Don’t stay in the snow until your feet turn into blue like last year!” says my mom while she was helping my brother to put his second sweater on.

          Usually, outside, my dad was the one who directs the team, “You go find some branches for the snowman’s hands!And you, make a small snow ball and  spin it in the snow until it gets big!”. Our pink cheeks were getting icy, our noses were cold and frosty, but our hearts were warm and filled with joy, as we were building the snowman. We would always get a carrot so our snowman can have a nose and if we couldn’t find some small black stones in the garden, we would get black big olives serving as buttons for his coat and an old dusty matching hat with a big warming scarf so that he will not be cold!

          Deep in my heart, even if we are apart now, I know we all still feel like kids again when we see snow, wherever we are, and the thought that we share this feeling brings only joy and peace to my heart. I will be thankful for that all of my life!

          The smell of my warm milk tea “wakes me up” and as I take another sip, I realize that what keeps people close are the small things in life, like icy, cold, white snow. Some of us due to our education, trying to be serious all the time as adults, have forgotten to smile and cherish this moments again. Maybe because of your parents who told you to stop acting like a kid when you were a kid, so you grew up thinking that smiling and being happy it’s something that only kids do and you are not a kid, you can’t do that! You have to be serious! But now, be honest to yourself and if you feel that you are becoming one of those unhappy and boring adults remember that you are an adult who takes his own decisions now, so go back to that time through your mind and forgive your parents, they didn’t know that they were “killing” the kid inside you and with it killing all the joy and happiness kids have. Probably their parents killed theirs too.

          Next time when you feel the kid inside you struggling to get out, open the doors for him, after all whats so wrong in being childish sometimes? Look at kids how they smile all the time at a butterfly, a tree or anything, spreading their happiness everywhere. Allowing happiness and joy inside your heart when you witness this kind of things, it’s one of the most important lessons in life, because we are surrounded by them. If you do that then you are one of the luckiest people alive! If not, then I ask you, the one who is reading now, the real one inside you, please, allow joy and happiness back into your life, bring back this feelings in your soul again! Go back to it by remembering the last time you felt it and bring it with you in your present life, your body, mind & soul will be thankful for that! After all, these small things we are talking about are not small at all, iced water falling down from the sky it’s a big thing, more precious than you will ever think!

          Enouuugh now, I am looking at all this snow through my window and I feel like building a snowman. Lets all go build one! And if there is no snow in your country, be creative, build one out of whatever you feel like. 

Kisses & hugs!

With love,

Ranim

*-RO-*

*  Fulgi de zăpadă *

          Dimineața friguroasă de astăzi mi-a luat nasul descoperit prin surprindere, așa că l-am ascuns repede sub plapumă. După  ce mi-am încălzit puțin picioarele, frecându-le unul de celălalt, mi-am ridicat umerii de pe pernă și am tras și cealaltă plapumă peste noi. M-am încălzit un pic, petrecând câteva minute ascunsă sub ele, la căldură, după care m-am ridicat și am tras draperiile. Fața mi s-a umplut de bucurie în momentul în care am văzut că afară era petrecere mare, fulgii de zăpadă fiind gazda și ținuta obligatorie era “ all white”. Țopăind fericiți prin aer, încet încet îmbrăcând crengile copacilor în alb, acoperișul caselor și tot împrejurul. “Afară ningee!!” , strig tare în timp ce repede îmi pun șosetele pufoase peste picioarele reci și mă îndrept către bucătărie, unde în fiecare zi găsim ceai gata făcut. Îmi prepar ceaiul cu grijă, adaugând laptele cald și cremos împreună cu un pic de zahăr. În timp ce aroma puternică de ceai negru cu lapte îmi inundă tot corpul, privesc în liniște cum fulgii de zăpadă îmbracă totul în alb și mă întorc în timpul pe când eram un copil.

          Parcă era ieri atunci când împreună cu surorile mele și fratele meu alergam prin casă dând de știre că fulgii de zăpadă și-au făcut apariția, “Afară ninge! Afară ninge!” , trezindu-l pe tatăl nostru dis de dimineață. O văd pe mama mea care ne privește cu căldură, în timp ce pregătește micul dejun, cum fericirea își face loc pe fața noastră lipită de geamul rece al ferestrei. “Hai la masăăă!” o aud și acum în urechile mele pe mami țipând la noi. Mirosul ouălor încăierate, brânza proaspătă adusă de la țară și pâinea caldă scoasă din cuptor ne dezmeticea nasul, în timp ce luam loc la masă, fiecare pe scaunul lui. Iar în timp ce stomăcelele noastre primeau toată mâncarea asta delicioasă preparată cu dragoste, tatăl meu își făcea apariția, morocănos ca de obicei (nu îi plac diminețile). “Afară ninge!” îl dezmeticim noi, iar el ne zâmbește în timp ce ia loc la masă. Aud și acum cum soarbe din cafeaua lui fierbinte servită într-una din ceștile acelea micuțe arăbești pe care se află desene orientale. Ne întreabă “Vreți să facem un om de zăpadă astăzi?” , întrebare care de fiecare dată aducea cu ea un haos frumos în casa noastră. “Unde îmi sunt șosetele de iarnă?” strigă sora mea, “Mamiiii unde mi-ai pus mânușile de anu trecut?” strig eu, “Sunt în sertarul de jos, în dreapta!”, răspunde mami. De cele mai multe ori, iarna ne lua prin surprindere, așa că pregătirea pentru operațiunea “om de zăpadă” era ca și când te-ai afla într-un mic magazin de haine unde se făcea inventaru’. Haine peste tot, una încercând să își găsească șosetele de iarnă, cealaltă pulovărul roșu pufos.” Să nu stați până vă îngheață picioarele ca anul trecut”, ne spune mami în timp ce îl ajută pe fratele meu să își ia pe el cel de-al doi-lea pulovăr.

          Afară, de obicei, tatăl meu era cel care controla echipa,” Tu, du-te și găsește niște crengi pentru mâini! Și tu du-te și fă un glob mic de zăpadă și dă-l prin zăpadă până se face mare!”. În timp ce avansam cu construitul omului de zăpadă, zâmbind și dansând cu fulgii de zăpadă, obrajii noștri roz înghețau încetul cu încetul, nasul devenea rece, însă inima noastră era plină de căldură și bucurie. De fiecare dată luam un morcov și îl puneam în loc de nas iar dacă nu gaseam niște pietre mici negre prin curte, luam măsline din acelea mari și le puneam ca și nasturi și bineînțeles o căciulă care să se potrivească cu ținuta acompaniată de un fular călduros, ca să nu i se facă frig!

          În inima mea, deși suntem la mii de km depărtare acum, știu că atunci când vedem zăpadă, oriunde ne-am afla, ne simțim ca niște copii din nou, iar gândul că împărtășim același sentiment îmi aduce numai bucurie și liniște. Sunt și o să fiu recunoscătoare pentru asta toată viața!

          Mirosul ceaiului meu cu lapte mă trezește din amintiri și în timp ce sorb din el mă gândesc că ceea ce ține oamenii împreună de fapt, sunt lucrurile mărunte din viața noastră, precum zăpada. Cumva ca și adulți, unii dintre noi datorită educației pe care am primit-o, în încercarea noastră infinită de a fi serioși totimpul, am uitat să zâmbim și să prețuim aceste momente din nou. Poate din cauza părinților care ți-au spus să nu te mai comporți ca un copil atunci când erai copil, și astfel ai crescut cu ideea că “a zâmbi și a fi fericit” este ceva ce numai copii fac, iar tu nu ești un copil, nu poți face asta! Tu trebuie să fi serios! Dar acum fi sincer cu tine și dacă simți că devii unul dintre adulții ăia morocănoși, supărăcioși, nefericiți, plictisiți mai totimpul, adu-ți aminte că acum ești un adult care ia propriile decizii, așa că du-te înapoi la momentul acela, cu ajutorul minții, și iartă-ți părinții, nu au știut că de fapt “omoară” copilul din tine și o dată cu el toată fericirea și bucuria pe care toți copii o au. Probabil și lor le-a fost omorâtă cândva.

          Data viitoare când simți cum copilul din tine vrea să iasă, deschide-i ușile, lasă-l să iasă, până la urmă ce e așa greșit în a te comporta precum un copil uneori? Uită-te la ei ce fericiți sunt totimpul, zâmbesc la orice, la copaci, la fluturi, dând tuturor din fericirea lor. A lăsa bucuria și fericirea să își facă loc în inima ta atunci când asiști la astfel de întâmplări mărunte este poate una dintre cele mai importante lecții ale vieții. Dacă faci asta atunci ești unul dintre cei mai norocoși oameni din lume! Dacă nu, atunci te rog, pe tine cel care citește acum, pe adevăratul tine dinăuntrul tău, permite-ți să simți bucuria și fericirea precum un copil, din nou! Adu-ți aminte ultima dată când te-ai simțit așa și adu’ acel sentiment cu tine în prezent, corpul, mintea și sufletul tău îți vor fi recunoscători!

Și să știi că aceste lucruri mărunte, cum le denumim noi, nu sunt chiar așa mărunte, “apa înghețată ce cade din cer” este un lucru măreț, mult mai măreț decât ai crede!

          Destuuul acum, mă uit la toată zăpada asta de pe fereastră și mi s-a făcut tare poftă să fac un om de zăpadă. Hai și tu. Iar dacă la tine încă nu a nins, fii creativ, fă unul din orice material îți vine

  Te pup!

Cu drag,

Ranim

2 thoughts on “* Snowflakes *

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s